miercuri, 11 decembrie 2013

Cu doar 250 de lei pe luna, poti asigura protectia optima pentru familia ta

Rezultatele unui studiu prezentat de OTTO Broker in cadrul unei conferinte de presa organizate ieri, 10 decembrie, arata ca o familie de 3 membri din Romania isi poate cumpara protectie optima prin produse de asigurare pentru aproximativ 250 lei pe luna. Aceasta suma include asigurare de viata (20-30 lei/luna), asigurare pentru bunuri si locuinta (28-35 lei/luna), asigurare RCA (25-35 lei/luna), CASCO (80-100 lei/luna), plan de economisire minimal (50 lei/luna).
Pentru ca o familie sa decida, insa, alocarea acestui buget produselor de asigurare, este nevoie de consiliere din partea brokerului sau asiguratorului si de o serie de produse customizate, astfel incat sa vina in intampinarea nevoilor sale. In acest context, GRAWE Asigurari si OTTO Broker au incheiat un parteneriat prin intermediul caruia ofera clientilor produse personalizate, adaptate noilor realitati ale pietei de asigurari. Un prim pas al acestui parteneriat il constituie lansarea a doua produse de asigurare a locuintei: Esential si Komplett.
GRAWE Romania si OTTO Broker lanseaza un parteneriat de termen lung
.
"Parteneriatul nostru isi propune o serie de campanii care sa promoveze, pe langa produsele de bunuri si proprietati, si asigurarile de viata. Am optat pentru OTTO Broker pentru ca ne alegem partenerii cu grija, iar seriozitatea si experienta acestei companii ne-au convins. Colaboratorul nostru se bucura in piata de o imagine foarte buna, care nu poate fi data decat de satisfactia clientilor sai. Iar pentru GRAWE Romania acesta este un argument hotarator", a declarat Paul SWOBODA, Director General, GRAWE Romania.
"Parteneriatul cu GRAWE se adreseaza exclusiv pietei de retail si mizeaza pe obtinerea de rezultate cat mai bune prin vanzare consultativa. Obiectivul nostru il reprezinta asigurarea protectiei unor familii pe termen lung. Vrem sa le aratam romanilor ca este mult mai necesar sa se asigure, gandind pe termen lung, impotriva riscurilor care ii pot afecta dramatic, decat impotriva riscurilor minore care genereaza doar disconfort pe termen scurt", a declarat Victor SRAER, Director General, OTTO Broker.
"Produsele pe care astazi le lansam impreuna cu GRAWE Romania au un atu foarte important. Ofera un nivel minim garantat al serviciilor de care beneficiaza clientul. Concret, pentru orice dauna care nu depasesete 500 EUR, despagubirea se acorda in 48 de ore", a completat Victor SRAER.
Primele produse lansate in parteneriat: Esential si Komplett
In ceea ce priveste cele doua produse, diferentele constau in primul rand in riscurile acoperite. Esential asigura pentru cladiri incendiul, trasnetul, explozia si caderea aparatelor de zbor, iar pentru bunurile casnice incendiul, trasnetul, explozia, caderea aparatelor de zbor, apa de la conducta si furtul. Komplett asigura pentru cladiri incendiul, trasnetul, explozia, caderea aparatelor de zbor, furtuna, grindina, presiunea stratului de zapada, caderile de pietre, alunecarile de teren, cutremurele, inundatiile, apa de la conducta si raspundere civila legala, in vreme ce pentru bunuri asigura riscurile de la cladiri si, suplimentar, riscul de furt prin efractie sau talharie si vandalismul.
Targetul companiei de asigurari este de a incheia 3.000 de astfel de polite in primele 6 luni de la momentul lansarii, echivalente unei valori a primelor subscrise de 500.000 lei.
Costul unei asigurari Esential, pentru o suma asigurata de 40.000 EUR, este de 20 EUR, iar a unei polite Komplett, de 33,2 EUR. Ambelor asigurari li se adauga cei 10 sau 20 de EUR aferenti politei PAD.
"In anul 2012, in Austria, densitatea asigurarilor a fost de 1.925 EUR/locuitor, iar in Romania a fost de 87 EUR, adica de 22 de ori mai mica! Daca vorbim despre gradul de penetrare a asigurarilor - volumul de prime brute subscrise ca procent din Produsul Intern Brut (PIB) - Romania ocupa penultimul loc la nivel European (inaintea Turciei). S-o spunem direct: Romania a avut in 2012 un grad de penetrare a asigurarilor de 1,34%, iar Austria de 5,3%. Aceste diferente foarte mari pot fi descurajante, dar noi nu ne permitem o asemenea atitudine", a mai declarat Paul SWOBODA.
"De aceea, ma voi referi la rezultatele vecinei noastre Bulgaria, tara cu care ne comparam tot mai frecvent in ultima vreme in multe domenii. Ei bine, in ceea ce priveste gradul de penetrare, Bulgaria a atins 2,1%. Consider ca este bine ca obiectivul nostru sa fie acela de a ajunge la nivelul Bulgariei, care ar insemna nici mai mult nici mai putin decat o crestere cu 50%. Este mult mai aproape de potentialul si realitatile economice din aceasta parte a Europei", a concluzionat acesta.
Sursa: 1asig.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu