miercuri, 9 aprilie 2014

Cat de multumite sunt service-urile care colaboreaza cu CARPATICA Asigurari?


      Unitatile de service auto se declara multumite sau foarte multumite de colaborarea cu CARPATICA Asig. Compania de asigurari isi achita la timp toate obligatiile financiare. Acestea sunt concluziile sondajului realizat de CARPATICA Asig, cu sprijinul unitatilor service, partenere sau non-partenere, din toata tara. 

Astfel, compania CARPATICA Asig a realizat, in perioada 1-15 martie, o cercetare privind gradul de satisfactie al unitatilor service cu care colaboreaza. Sondajul s-a efectuat pe un esantion de 100 de service-uri partenere sau non-partenere, care acopera toate zonele geografice ale tarii. Iata principalele concluzii ale cercetarii:
  • 85% dintre unitatile service partenere sau non-partenere sunt, in general, multumite sau foarte multumite de colaborarea cu CARPATICA Asig;
  • 89% dintre patronii de service afirma ca asiguratorul plateste la timp facturile; 
  • 88% dintre intervievati spun ca firma de asigurari nu sugereaza sau impune solutii tehnice mai ieftine; 
  • 86% colaboreaza, in general, bine si foarte bine cu inspectorii de daune CARPATICA Asig. Acestia constata daunele in timp rezonabil (88% dintre respondenti) si evalueaza corect sau aproape de valoarea reala costurile reparatiilor (78%);
  • 82% dintre respondenti considera ca relatia cu angajatii CARPATICA Asig ii ajuta sa respecte termenele de reparatie si calitatea lucrarilor.
"Suntem singura companie de pe piata care da de lucru service-urilor si care plateste la termenele stabilite. Avem 650 de service-uri cu care colaboram, raspandite in toata tara. Din acest total, 150 sunt in Bucuresti. Aici se repara in medie 700 de masini, lunar, iar pentru aceste interventii sumele platite depasesc 2 milioane de lei lunar", a declarat Alexandru STANILA, Director Daune, CARPATICA Asig.

In afara intrebarilor din chestionarele de sondaj, CARPATICA Asig a intervievat si o serie de patroni de service, referitor la relatia cu asiguratorul. Astfel, conform lui Dan JIVCU, AUTODARIS Car Service, Timisoara, "e foarte important sa te intelegi cu asiguratorii. Nu poti sa duci mereu un razboi cu ei, ne intalnim pe piata tot timpul. Noi reparam masinile si ei au clientii, deci trebuie sa ajungi la un consens. Noi lucram de un an cu CARPATICA. Avem punct de constatare aici, in service. De regula, constatarea o facem impreuna, un inginer de-al nostru si cu inspectorul lor. CARPATICA ne transmite acordul de reparatie in timp rezonabil, in medie 48 de ore. In contractul nostru de colaborare avem anumite clauze privind tarifele. Aceste baremuri sunt stabilite prin normativul de reparatie al producatorului, in functie de tipul autoturismului. Vorbim aici despre sistemul automat de calcul AUDATEX (un soft utilizat in domeniul lichidarii daunelor, n.n.). Daca lucrezi cu acest normativ, singura negociere cu asiguratorul e pe tariful orar, pe ora de manopera".

De asemenea, Constantin POPESCU, CARS Tuning Service, Bucuresti, a declarat: "Relatia cu CARPATICA e o relatie corecta, nu una din care sa ne imbogatim sau sa facem averi. Ne ajutam reciproc, cu inspectorii de daune. Avem birou de constatare a daunelor, cand exista probleme facem reconstatarea, ca sa nu existe dubii si ca sa castigam timp. Impreuna cu CARPATICA alegem solutia tehnica, inlocuire sau reparare. Avem niste marje pe care trebuie sa le respectam. Nu am avut clienti nemultumiti. La alte societati de asigurari chiar avem probleme, fiindca ni se livreaza piese execrabile. Sincer sa fiu, fata de unii asiguratori de top, CARPATICA e o supriza placuta".

Primele brute subscrise la CARPATICA Asig in 2013 sunt de peste 410,5 milioane de lei pe RCA si de 28,3 milioane de lei pe CASCO. Daunele RCA platite de companie in 2013 depasesc 256 milioane de lei, iar cele CASCO sunt de peste 13 milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu