miercuri, 18 decembrie 2013

BCR Asigurari de Viata planuieste o majorare de capital

BCR Asigurari de Viata, al doilea jucator de pe piata locala de profil, planuieste sa isi majoreze capitalul social cu 120,52 mil. lei. In prezent, capitalul social al societatii este de 32,97 mil. lei. Anuntul a fost facut in convocatorul pentru sedinta Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, stabilita pentru data de 20 ianuarie 2014.

"Majorarea capitalului social se realizeaza prin emisiunea unui numar de maxim 12.052.292 actiuni noi nominative, in forma dematerializata, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare. Actiunile nou emise vor fi oferite spre subscriere in cadrul exercitarii dreptului de preferinta actionarilor existenti ai Societatii, inregistrati in Registrul Actionarilor la data de referinta 19 ianuarie 2014, proportional cu detinerea acestora la data de referinta", se arata in convocator.

Sumele obtinute din majorarea de capital vor fi alocate in exclusivitate pentru activitatea de asigurari de viata, se mai mentioneaza in document.

Dupa primele noua luni ale acestui an, BCR Asigurari de Viata ocupa pozitia a doua in piata locala de profil, cu afaceri de peste 40 mil. EUR si o cota de piata de 14,25%.

Compania fondata in 2005, este controlata de grupul austriac VIENNA Insurance Group (92,4% din actiuni) si de Banca Comerciala Romana (5,4%), potrivit datelor Registrului Comertului.
Sursa: www.1asig.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu